Stresul se referă la adaptările pe care un individ le face ca răspuns la agresiunea mediului. Acesta include tensiunea, încordarea și constrângerea, forța, solicitarea și hărțuirea(1). Este considerat inamicul public numărul 1. Hans Selye, însă, a fost cel care a creat primul model experimental și teoretic al stresului în 1937. Acesta este valabil și astăzi. El credea că "lipsa stresului este egală cu moartea", așa că a numit stresul un sindrom general de adaptare.
Această perspectivă face ca stresul să fie nu doar inevitabil, ci și esențial pentru succesul de adaptare. Când ne referim la stres ca la un factor negativ, ne referim la ceea ce Selye numește "disstres", adică atunci când capacitățile de adaptare ale organismului sunt depășite.
Stresul este epidemia globală. Este paradoxal faptul că mulți oameni care recunosc că sunt stresați nu vor să audă că stresul poate provoca dureri de cap, oboseală, probleme gastrointestinale, probleme respiratorii și probleme cardiace. Aceasta este o formulă "catifelată". Încă se mai pot auzi propoziții de genul "totul este doar capul tău".
Dacă observăm că ne simțim obosiți mai repede sau că oboseala noastră durează mai mult decât de obicei, există două opțiuni. Fie încercăm să o minimalizăm spunându-ne că este normal să fim obosiți la birou, fie căutăm un "vizibil", adică se poate demonstra prin investigații medicale că oboseala este cauzată de o boală fizică. Ambele abordări sugerează o viziune a relației dintre fizic și mental ca o relație de stăpân-sclav. Mintea poate cere totul, iar corpul trebuie să se conformeze. În realitate, psihicul și fizicul sunt întotdeauna în suferință împreună.
Sindromul de oboseală cronică, care este un bun exemplu de interdependență psihofizică, a fost descris. Acest sindrom se caracterizează prin oboseală persistentă care durează peste 6 luni. Se asociază cu slăbiciune musculară și febră scăzută, dureri musculare, dureri musculare care durează mai mult de 24 de ore după efort, disconfort osteoarticular, dureri de cap, ganglioni limfatici umflați și sensibilitate crescută la infecții.
Răspunsul la stres este caracterizat de trei mecanisme fiziologice. Acestea sunt secreția și suprasolicitarea de adrenalină și noradrenalină (care inițial stimulează organele țintă, dar apoi le suprasolicită și în cele din urmă le epuizează), precum și secreția și reglarea deficitară a endorfinelor (morfine interne ale durerii) care provoacă dureri multiple și oboseală.
Sindromul oboselii cronice este o afecțiune în care nu este nevoie să căutăm cauze sau soluții. În schimb, este important să se examineze organele țintă. Cauza este o dereglare generală datorată unei supracapacități. Nu este un accident faptul că antidepresivele în doze mici sunt cel mai bun tratament pentru această afecțiune.
Cu toate acestea, medicația reprezintă doar jumătate din răspunsul la întrebarea greșită. Soluția fizică la o problemă psihologică. Limitați și măsurați. Soluția complexă pentru gestionarea stresului necesită o abordare complexă.
